porunci

am să poruncesc emoțiilor mele
să simtă și ele
să simtă cum mă epuizează de fiecare dată
când scap lanțurile în care le țin strâns legate
 
am să poruncesc durerii mele
să se doară și pe ea
așa cum mă doare pe mine
când își face loc, neinvitată, în trupu-mi
și se încăpățânează să nu mai plece
 
am să poruncesc morții
să se omoare,
căci oricum pe ea n-o va jeli nimeni
și poate tu te vei întoarce înapoi
 
am să poruncesc până și iubirii
să se iubească
și poate așa am fi mai mulți cei care am crede în ea. 

Tablou de toamnă 


Gândurile mi-s crengi, 
Amintirile frunze. 
Trupul mi-e copac, 
Iar tu toamnă pentru mine. 

Durerile mi-s rădăcini, 
Fericirea nu-i,
Iar inima… 
Un cuib gol de păsări. 

Livada mi-e casă 
Pomii mi-s familie
Munții, paznici 
Şi brazii bunici, 
Dar tot pustiu e locul
Şi în zadar sunt toate… 
Căci tu…
Numai tu nu-mi eşti aici. 

galvanizare 

și iată, am luat o bucată din iarba verde 
ca să o ud mereu
să crească
și ea să-mi fie trupul

și iată, am rupt o crenguță dintr-un tei
una dintr-un plop 
și ele-mi sunt picioarele 
așa pot să pășesc însoțită
sau singură
trebuie doar să sar într-un picior… 

și iată, pentru mâini m-am dus la librarie și mi-am luat două stilouri mari
cu toc aurit 
ca să scriu comori pe hârtie 

și iată, m-am dus în livadă să culeg mărul cel necopt 
iar el să-mi fie capul 
să aibă timp să devină un măr mare și zemos

și iată-mă, căutându-mi o inimă potrivită 
n-ai vrea să fie… inima ta? 

tu, gândul meu 

și când îmi apari tu în gând
e ca și cum ai lua soarele de pe cer
și l-ai pune-n mine
ca să-ți strălucesc în ochii tăi căprui pentru totdeauna

e ca și cum toate mările de clipe ar deveni una
și noi am înota adânc prin ea

e ca și cum timpul ce ne separă
nu e nimic altceva
decât un vârf de chibrit
dintr-o cutie neterminabilă de chibrituri
pe care-l aprindem când ne e dor unul de altul

20170601_145334

cuvânt 

tu mi-eşti cuvânt printre atâtea litere
iar calea spre inima ta 
e propoziția mea preferată
*
cuvânt… 
deşi nu te-aș găsi prin dicționare

dacă inima mi-ar fi fost Carte
tu deja Cuvânt
eu deja Pagină
ne-am fi contopit în cerneală albastră 
şi-am fi creat un nou bestseller
*
cuvânt… 
a cărui sinonim e numele tău 

rândunici 

am multe rândunici pe crengile ce bat în fereștri
le aud cum îmi cântă diminețile
în timp ce stau pripite lângă cuiburi 
și își așteaptă puii să se nască 
așa cum zidurile își așteaptă fereștrile să se deschidă 

și mai am câteva rândunici și pe crengile inimii 
inima e și ea un fel de copac al omului 
din care-am putea culege multe roade 
și pe care am putea lăsa multe rândunici să cânte 

plângeai

aveai tu un templu numai al tău
în care erai adesea singură
te refugiai în el
pentru eternități
care într-o lume ordinară-s scurte
îți opreai timpul pentru tine
şi plângeai fără să ştie nimeni
plângeai ca Isis pentru Osiris
apoi dădeai drumul timpului
iar el îşi urma cursul ca râul Styx
eu îți simțeam tristețea
de parcă băusem cândva din Acheron
dorind să ți-o alung
am facut un târg cu Nyx
şi mi-a dat 5 stele
pe care ți le-am prins la gât
atunci tu ai zâmbit din nou
iar eu m-am prefăcut că n-ai fost tristă niciodată
IMG-20161219-WA0000

toate se termină unde începi tu

aș vrea să zbor invers…
să văd unde a-nceput viața
și unde s-au terminat cândva oceanele.

aș vrea s-ajung acolo unde
acele de ceasornic stau o clipă
apoi bat invers… tac-tic.
unde copacii nu mai au crengi,
soarele răsare dinspre Vest
luna-i neagră
și nopțile-s albe la propriu.

aș vrea doar… să ajung la timp,
căci toate se termină acolo unde începi tu.

ce se mai întâmplă prin mine

câteodată, chiar şi acum,
mă opresc din a-mi mai mişca trupul doar ca să simt
cum trăieşti adânc în mine
îți simt şi tălpile gâdilându-mi pereții inimii
atunci când te plimbi de colo-colo
de parcă-ai fi acasă la tine
şi mâinile mici ungând-mi cicatricile cu alifie
căci altfel le vezi tu, din interior
alteori încerc să-mi țin respirația cât de mult pot
doar pentru că aşa te mai aud vorbindu-mi încet la fiecare bătaie de inimă
-ce nu aş face eu pentru o clipă suspendată în timp alături de tine?!-
și câteodată, crede-mă, aş vrea să mi te şterg din inimă c-o radieră
ca să pot să mai uit cât de dor îmi e de tine

af882983f2fa14f0f46b038fb098294d

Ție

Vreau ca tu să nu te-opreşti vreodată să dai din aripi
Vreau să zbori liberă spre necunoscut de atâtea ori până o să-l poți cunoaşte
Veau să uiți copacul bătrân şi noduros 
care te-a ținut pe loc atâta timp 
Însă nu vreau să aud că te-ai prăbuşit iar în cugetări, 
crezând că jos te aşteaptă semințe

Vreau să nu-ți fie teamă de-ar fi să stai închisă într-o colivie
Vreau să ştii cum să scapi din ea fără vreo pană lipsă
Şi vreau să vezi că timpul petrecut, acolo, singură 
nu te va putea face pe tine să uiți să dai din aripi

Vreau să ştiu că nu-ți uiți niciodată cuibul 
Şi ca-i să te mai reîntorci în el, cândva… 
Vreau să ştiu că-n fața stolurilor zbori tu 
Şi nimeni nu-ți ia din forța ta. 

Sunt convinsă că nu ai să te temi de niciun vânător 
Iar păsările mai mari nu-ți vor crea probleme 
Fiind că tu ştii că frumusețea unei păsări nu se află în penajul ei 
Ci în ceea ce cântă atunci când se asigură că puii s-au învătat să zboare 
şi acum nimeni nu o mai vede

Vreau sa ştiu că iubesti aşa cum păsările iubesc cerul 
Şi vreau să ştiu că eşti iubită aşa cum bătrâneii singuri 
iubesc păsările pe care le hrănesc prin parcuri.